Page 9 - Revista_Aripi_Culturale_nr1

AȘTEPTÂND GLORII

CARE N-OR SĂ VINĂ NICIODATĂ

Elena Buica-Buni
TORONTO

Când amintirile mă duc în zariștea altor timpuri, la anii mai clipelor prea repede curgătoare, dar încă mai speram la
fragezi din zorile tinereții, cea trăită ca-ntr-un vârtej, cu împlinirea marelui vis, fie chiar și într-un timp nedeterminat.
acel avânt asemenea unei furtuni în piept, purtându-mă în
zbor pe aripile visării, azi mi se arată înaintea ochilor un Mă încrâncenasem muncind ca să mă împlinesc profesional,
licăr de lumină și de căldură. Pe atunci aveam curajul celor să-mi conturez personalitatea, să-mi cresc copilul ca să
ce înfruntă genuni ale gândirii si trăirilor interioare fără sa ajungă pe o treaptă mai sus decât mine, dar succesele
le cunosc adevărata adancime. Retrăiesc cu bucurie toate obținute nu mă mulțumeau, chiar dacă erau remarcabile
amintirile năzbâtioasei tinereți, când bâjbâiam între real și și strigam în interiorul meu: Cum, numai atât? Asta este
ficțiune, perioadă care dăinuie cel mai viu de-a lungul vieții. întreaga mea măsură? Ce mai urmează? Când și cum?
Acei ani rămân vii prin propriul lor univers, ireductibili la
realitate, capabili să ne facă a crede că putem atinge cerul Apoi a venit și timpul să las în voie lacrima care curgea
cu mâna sau că ar fi posibil să ne iasă în cale minunății, pe dinăuntru pentru a spăla cenușa gândului care a ars în
precun măreția gloriei. așteptare îndelungată. Anii au trecut așa cum știu ei să treacă,
strecurându-se printre zilnicele noastre treburi. Treptat,
Pe atunci, și eu, conform etapei de viață pe care o trăiam, am învățat să pun în traistă doar atât cât încape. Conform
credeam în existența unei realități despre care nu știam legilor firii, și eu am trecut prin toate cele omenești, prin
că nu există. Visam în mare taină la scaunul măririi. Nu-mi ploi și soare, prin vânt și ceață, prin lumini și întunecimi,
dădeau târcoale dorințele înavuțirii, dar mi se părea posibilă prin frumuseți și urâțenii, prin spaime și candori, prin noroc
întâlnirea cu laurii victoriei. Îmi doream împliniri spirituale, și nenoroc, prin șanse și neșanse, prin împliniri și eșecuri,
să fiu ca nimeni altul, să nu mă număr printre “mărunții” prin cumpene ori mângâind sfințenia icoanelor și, uneori,
oameni ”nevolnici”. Acum, amintindu-mi de Don Quijote, alunecând în greșeli și în păcat, astfel, gustând din plin viața.
privesc cu duioșie și cu înțelegere acea nestăvilită, dulce Am devenit mai înțeleaptă și am înțeles că năzuința către
zădărnicie în speranța împlinirii năstrușnicului vis. împlinire, setea de absolut din tinerețe, chiar dacă sunt greu
de atins, sau imposibilde realizat, sunt totuşi de neînlăturat,
Pentru că zilele treceau și la orizont nu se iveau semnele căci ele aparțin, esențial naturii și destinului uman.
gloriei visate, începusem să scâncesc. Simțeam strâmtoarea

9