Page 5 - Revista_Aripi_Culturale_nr1

Daci nu era politically correctness şi că ei, stăpânii locului,
trebuia să tacă doar în limba lor…

Treceţi (dacă aveţi răgaz în iureşul asimilărilor lingvistice
din timpul pe care-l traversăm!) şi prin dicţionarul explicativ
al limbii române. Iar dacă vă opriţi la costumul popular
românesc, admiraţi-l în voie dar să nu vă miraţi că toate
(absolut toate!?) denumirile elementelor care-l întregesc
pe acesta derivă (asta da derivă!) din latină, slavă, bulgară,
greacă (străveche, veche, nouă, mijlocie, fistichie…) turcă,
ţurcă, albaneză, maghiară, spaniolă, albioneză, şi, de veţi
scotoci mai bine, până la destrămare (!) dimia iţarilor sau
borangicul iilor, cu siguranţă veţi găsi şi ceva termeni
(germeni!) de sorginte malgaşă, poznaşă, hindusă – indusă,
aborigenă, corcoduşă, negruşă, wikingă, chineză, niponă,
polonă, afonă…

Scoțând dar de pe ei costumul popular… multilingv (de cel
național neamul nu avea neam știre!), Dacii și-au păstrat cu
strășnicie doar pielea pe care nu și-au dat-o decât odată cu
capul.

Și uite-așa, din împrumuturi… nerambursabile la banca
Cum noii veniți n-aveau de pierdut decât lanțurile (a, nu, asta mondială de graiuri, a luat naștere „graiul pâinii, limba
e din altă poveste!) și, cum erau peste măsură de înfometați, vechilor cazanii” – Limba Română.
când au dat de aurul lui Decebal prin nemernicia unui
trădător (şi pe atunci erau astfel de lichele deși nimeni nu Dar oricât de mult s-au străduit purtătorii de alte palabre
se gândise să le facă vreun apel scris!), nu s-au mai dat duși să modeleze, să întineze, să schilodească, graiul dacic după
până nu au pus carele să facă drumuri care, toate, duceau la rătăcirea gândului lor, s-au împotmolit cu toții în adâncul de
Roma … aurul de la Sarmisegetuza… înalt al sufletului românesc topit în dorul-dor.

Au venit mai apoi rânduri-rânduri migratorii… Cu limba lor Acolo și-au pus Dacii la păstrare mierea de crâng a graiului
cu tot. lor sacru – DORUL ca miez fierbinte al limpezimii din
Cuvântul din care a izvorât și continuă să se întoarcă la
Dacii le-au asimilat-o repejor şi pe a acestora. S-ar crede (s-o izvoarele dintâi, din nor, din tăcere, din lacrimă, din viers,
creadă cine vrea!) că încă de pe atunci limba strămoșilor Limba Română.

A coborât un dac de pe columnă,
Ziceau drumeţii trecători prin Roma,
Uimiţi, ne-ncrezători ca sfântul Toma; Tu-mi spui de-o toamnă.
Dar acel Dac plecat de lângă turmă Eu nu ştiu să mint.
Nu cobora ci încerca s-ajungă Tu mă răneşti cu vorbe de alint,
Pragul înalt al neamului, izvorul Eu c-un surâs-tăcere te dezmierd
C-un Decebal-Traian biruitorul. spre a mă regăsi cât să mă pierd
de tot pustiul şi de lume când
A coborât un dac de pe columnă dă să înfloare tremurul de gând
Şi-a tresărit o umbră de Roman: A COBORÂT că m-ai putea iubi şi, bunăoară
Spune-mi, străine, cum se osebesc să-mi fie dată dragostea de-o oară
Învinşi şi-nvingători? Şi-a zis Cârţan: UN DAC TU-MI la care şi luceafărul din cer
Lumea-i o turmă rătăcind sub zări a tot râvnit când tainicul mister
Dar neamul meu e-n cremene zidit; DE PE SPUI... l-a fost robit cu greul unui dor
Deşi crucificat de mii de ori, COLUMNĂ ştiut numai de omul muritor…
Din el răsar mereu tot alte flori, Eu dorul-dor îl ştiu, tu nu mă crezi,
Lumina să o ducă mai departe. DE PAULA ROMANESCU livezile vieţii nu dau doar poame verzi
Suntem Daco-Romani fără de moarte. şi timpul trece, aurul din păr
Învinşi? Învingători? Ce mai poveste! se face-argint
Neamul meu este! iar stelele ne mint,
Atunci la Roma-n miez sfânt de Columnă ne mint,
Umbrele toate-au tresărit şi, mii ne mint
De Daci sculptaţi în miez de umbră cu adevăr…
Au murmurat: Şi umbrele sunt vii!

5