Page 4 - Revista_Aripi_Culturale_nr1
P. 4

limba noastră





                       ŞI     LIMBA  DACILOR,     ŞI     SUFLETUL  ROMÂNESC

                              SPUN  DE  ACEEAŞI  ISTORIE







                                                                                 Paula
              Se pare că până şi lecturile noastre
              urmează o logică a lor prin care ţin să ne
              convingă că acela şi nu altul este momentul           Romanescu
              de a le înţelege sensul.
                                                                                FOTO VASILE BLENDEA


      După ce am citit Dacia preistorică a lui N. Densuşianu, care   şi puii de aur ai cloştilor stelare, ori erau atât de inteligenţi
      m-a făcut să-mi pun destule întrebări care până acum nici nu   încât, cu fiecare venire a nepoftiţilor puşi pe furtişaguri şi
      mi-ar fi atins crusta de inocenţă (să-i zic chiar ignoranţă?),   jecmăneală, prima lor grijă era aceea de a le consemna
      am descoperit că scriitorul Ion N. Oprea, trecut şi el prin   acestora în dicţionare de cremene graiul, făcându-şi-l adaos
      scrierile unor împătimiţi de istorie românească, scoate la   la comorile proprii de cuvânt.
      Editura PIM din Iaşi câte-o carte prin care ne pune mereu
      alte întrebări (şi bine face!) în legătură cu eterna poveste   Când sărăntocul de Traian, împăratul Romanilor, a venit în
      legată de neamul care ne este rădăcină solară: Tracii, Dacii,   Dacia lui Decebal după ceva de-ale gurii, presupunem că
      limba lor, obiceiurile, credinţa în nemurirea sufletului, în   Dacii, adică ăi d’acilea!, cum ar zice împătimitul dacist Ion
      dăinuirea neamului.                                    Curtean de Hondol, erau cu toţii cocoţaţi prin copacii din
                                                             codrii-fraţi şi, imediat ce au prins de veste că le-au sosit
      Istoricii, lingviştii, rătăciţii întru necredinţă, închinătorii la   „purtătorii de grai împărătesc”, au dat năvală să se înscrie
      idoli păgâni, ateii dintotdeauna şi, mai cu seamă, cei iviţi   cu mic cu mare la cursuri fără frecvenţă, la distanţă, la zi, la
      din infernul roşu al urii omului faţă de om, au tot încercat să   cum o mai fi (başca doctoratul!), semnând cu àcele de verde
      afunde în uitare, până la a anula definitiv, limba strămoşilor   brad pe foi de plop-stejar-paltin-frasin-peruzea, adeziunea
      neamului românesc (dacă să-l extermine pe de-a-ntregul nu   lor la şuierul vântului prin stindardul cap de lup / trup de
      le-a reuşit!).                                         şarpe, şi întărind-o cu tăişul spadei scurte, cu lovitura de
                                                             ghioagă, cu ascuţişul pietrei, cu lacrima doinei, cu tânguirea
      Autorităţi  „corecte  politic”de  mai  înainte  de  a  se  enunţa   de sunet lung de dulce corn!
      această blestemată, mincinoasă şi arogantă sintagmă, s-au
      străduit să aducă (im)pertinente argumente cum că limba   Din strigătul de groază al noilor veniţi, ei, Dacii, vor fi cules
      română este un amestec de graiuri preponderent romanice   repejor şi cu infinită grijă cuvintele cele mai vocale, le-au
      (de la  Traian citire!) şi slave (de la slavo-cumanii-tătarii-  înmagazinat în lacrima bobului de strugure, le-au aşezat cu
      bulgarii şi alţi avari …neştire!).                     grijă în lada de zestre a fondului principal lexical şi, ne mai
                                                             având în final ce primi de la Romani, i-au cam trimis la ei
      Am fi gata (!) să le dăm crezare şi de astă dată dacă vin cu   acasă iar, pe cei care s-au îmbăţoşat să facă pe stăpânii prin
      argumente credibile. Am mai făcut-o de-a lungul a aproape   regatul lor (al nostru!), i-au făcut duios „o apă şi-un pământ”.
      două milenii, de când a venit pe pământurile Daciei Sfântul   Pe cei mai iuţi de picior i-au înscris la jocurile olimpice daco-
      acela cu crucea lui rămasă până astăzi răstignită la trecerea   romane  într-o cursă  de viteză cu linia  de sosire  până hăt,
      peste calea ferată … Dar crezarea aceea ne-a devenit   peste Dunăre, cursă la care nepoftiţii musafiri s-au dovedit
      credinţă creştină întărită de un Crede şi nu cerceta! care nu   demni închinători la Zeul Mercur…
      avea nicio legătură cu minciuna omenească.
                                                             La a doua venire pe pământul mănos al Daciei, invadatorii
      I-am crede şi pe lingviştii străini de neamul nostru care ne-  hămesiţi au adus însă mercenari şi mai hămesiţi de prin
      au tot dat cum au vrut ei proporţiile „exacte” de graiuri în   toate locurile pe unde mai trecuseră legiunile lor romane, un
      amalgamul care avea să devină limba română. Dar cum să   fel de „forţe internaţionale de menţinere a ordinii” din zilele
      nu ne mirăm că nici măcar 0,001% din cuvintele în care ne-  noastre pacifiste foarte, hotărâţi să cucerească „adâncul,
      am plămădit limba dorului nu există în tabelul lexical al lui   codrul, cerul stea cu stea”.
      Mendeleev, cuvinte sinonime cu aurul pur al limbii Dacilor
      Liberi?!                                               De data aceasta, s-ar crede, lupta pentru impunerea limbii
                                                             latine întru fericirea naţiei dacice avea să fie acerbă. Dar
      Din două – una: ori Dacii nu comunicau între ei decât prin   cum fiecare „legionar” mercenar vorbea o altă limbă, nu
      semne de surdo-muţi atunci când prelucrau aurul, argintul,   era cu mult mai simplu să deprindă ei limba Dacilor? Şi cam
      bronzul şi alte metale rare din care făceau monede, podoabe   de ce n-am putea admite că acest lucru chiar s-a întâmplat?
      4        ARIPI CULTURALE
   1   2   3   4   5   6   7   8   9