Page 10 - Revista_Aripi_Culturale_nr1

gânduri din diaspora

Și iată că, acum, mi se arată la orizont deceniul care începe mare. Meschina vanitate, când ți-a atins ființa cu degetele
pentru mine cu cifra 9. Ce știam înainte despre această etapă ei catifelate, nu te mai scapă din mână, nu te mai poți salva.
a vieții? Că e timpul când dăm vama neputinței, suferințelor
fizice, că gesturile aprige ale voinței de odinioară se reduc… De atunci, tot cioplesc la această împlinire și trăiesc cu
și că trebuie să privim totul cu compasiune. bucurie fiecare succes pe acest plan, oricât de mic ar fi.
Mă las furată de frumusețea și de adevărul cuvântului bine
Ce meditez despre vremelnica noastră existență acum, când cumpănit, de tăinuitele înțelesuri care, în tinerețe, treceau
mă aflu departe de fiorul existențial al acelei etape de viață? neobservate. Nici acum nu încetez să lupt pentru a învinge
pizma, încrâncenatele invidii stârnite de câte un biet
Acum, în viața mea întomnată, adunând mierea de învățătură succes obținut cu multă trudă. Lupt să depășesc propriile-
a anilor trăiți, dau trânta să dezleg semnele încifrate ale mi răvășiri și neputințe, inerente vârstei. Mă străduiesc să-
scurgerii timpului. Privind spre mișcările interioare, am mi păstrez bruma de candori, să rămân o ființă luminoasă.
observat cu deplină satisfacție, că ceea ce credeam cândva În fața urii, a nedreptăților, a lipsei de recunoștință sau
despre senectute, nu se confirmă întru totul. Un bob de respect, astăzi am puterea de a sta drept și de a rămâne
speranță și o licărire de noroc mai dau culoare acestei senină în interiorul meu. Dintre toate avariile, fie ele cele
etape de viață. Trăirea interioară rămâne vie, dorința de a fizice, specifice vârstei mai înaintate, fie acele rele ce îmi
trăi după propria voință e neschimbată, nu încetăm a lupta stau în cale, așa cum sunt legile firii, am puterea să aleg
împotriva clipelor prea repede fugare, dar, instinctiv, ocolim cărămizile din dărâmături și să-mi reconstruiesc ființa
schemele austere de altădată și ne auzim cuvintele cum cad interioară. Mi-e mai ușor acum să nu mă împotrivesc
în cascade blânde, cu aer meditativ. legilor înalte ale firii omenești.

Acum știu că Domnul a rânduit ca toate să vină la timpul lor Deși neliniștitul vuiet din mine s-a domolit, totuși vigoarea de
și că în toate e o măsură. Nici nu ar fi frumoasă tinerețea altădată nu m-a părăsit total, am mai păstrat ceva din râvna
fără visare, nici bătrânețea fără înțelepciune. Am înțeles că împlinirii, căci întreaga viață a omului este o neîntreruptă
gloria se poate găsi și în fapte mici, făcute din iubire. M-am speranță. Acum știu mai bine să las mai mult loc gândului
împăcat cu acest gând când am înțeles că și liniștea poate fi mai bine cumpănit, iar clipele de odinioară care mă mai
fecundă, oferindu-ne taine de negrăit, învăluite în deosebite vizitează le primesc cu înțelegere și cu blândețe. N-am
frumuseți. Și, astfel, s-a luminat în mine scânteia unui renunțat la visul împlinirii mele ca om.
gând, să continui a scrie și a-mi publica trăirile stârnite de
frumusețea și miracolul lucrurilor înconjurătoare, potențând, Și, ca o concluzie, privind în urmă, știu că viața mea nu ar fi
în felul acesta, împlinirea ființei mele interioare. putut să se desfășoare altfel și, chiar de nu am întâlnit gloria
cu laurii ei și oricât de firavă e urma lăsată de mine, știu că
Poți visa la glorie și pe acest tărâm al scrisului, dar acum știu nu am trăit degeaba și sper să nu se stingă prea repede
că, luptând în acest scop, poți deveni vanitos și primejdia e candela amintirii trecerii mele pe acest pământ.

RECVIEMUL TOAMNEI Rămân sedus la jocul de culori
Prin frunzele lovite de lumină
Când țipete stridente de cocori
Virgil Ciuca Reverberează pe bolta senină

Se-adaugă pădurii încă-o toamnă
FOREST PARK, NEW YORK, 1/29/2020
La altele care-au trecut demult
Concertele pentru Distinsa Doamnă
Sunt amânate sine die-ocult

Neliniștite ramuri desfrunzite
Se pleacă adierilor de vânt
Frumoasele pădurii despletite
Aleargă ca lovite de descânt
Se mai aud ciripituri prin ramuri
Ici, colo, mai planează câte-un stârc
A trecut vremea jocului cu flamuri
Apa din lac adoarme într-un smârc

Ascund poteci frunzele ruginite
În timp ce simfonia de tăceri
Omagiază vremuri neîngrădite!
Un recviem ascunselor plăceri.

10 ARIPI CULTURALE