Tu-mi spui de-o toamnă. Eu nu ştiu să mint. Tu mă răneşti cu vorbe de alint, Eu c-un surâs-tăcere te dezmierd spre a mă regăsi cât să mă pierd de tot pustiul şi de lume când dă să înfloare tremurul de gând că m-ai putea iubi şi, bunăoară să-mi fie dată dragostea de-o oară la care şi luceafărul din cer a tot râvnit când tainicul mister l-a fost robit cu greul unui dor ştiut numai de omul muritor… Eu dorul-dor…
A coborât un dac de pe columnă, Ziceau drumeţii trecători prin Roma, Uimiţi, ne-ncrezători ca sfântul Toma; Dar acel Dac plecat de lângă turmă Nu cobora ci încerca s-ajungă Pragul înalt al neamului, izvorul C-un Decebal-Traian biruitorul. A coborât un dac de pe columnă Şi-a tresărit o umbră de Roman: Spune-mi, străine, cum se osebesc Învinşi şi-nvingători? Şi-a zis Cârţan: Lumea-i o turmă rătăcind sub zări Dar neamul meu e-n cremene zidit; Deşi crucificat de mii de ori, Din el…
După ce am citit Dacia preistorică a lui N. Densuşianu, care m-a făcut să-mi pun destule întrebări care până acum nici nu mi-ar fi atins crusta de inocenţă (să-i zic chiar ignoranţă?), am descoperit că scriitorul Ion N. Oprea, trecut şi el prin scrierile unor împătimiţi de istorie românească, scoate la Editura PIM din Iaşi câte-o carte prin care ne pune mereu alte întrebări (şi bine face!) în legătură cu eterna poveste legată de neamul care ne este rădăcină solară:…