A coborât un dac de pe columnă

A coborât un dac de pe columnă,
Ziceau drumeţii trecători prin Roma,
Uimiţi, ne-ncrezători ca sfântul Toma;
Dar acel Dac plecat de lângă turmă
Nu cobora ci încerca s-ajungă
Pragul înalt al neamului, izvorul
C-un Decebal-Traian biruitorul.

A coborât un dac de pe columnă
Şi-a tresărit o umbră de Roman:
Spune-mi, străine, cum se osebesc
Învinşi şi-nvingători? Şi-a zis Cârţan:
Lumea-i o turmă rătăcind sub zări
Dar neamul meu e-n cremene zidit;
Deşi crucificat de mii de ori,
Din el răsar mereu tot alte flori,
Lumina să o ducă mai departe.
Suntem Daco-Romani fără de moarte.
Învinşi? Învingători? Ce mai poveste!
Neamul meu este!
Atunci la Roma-n miez sfânt de Columnă
Umbrele toate-au tresărit şi, mii
De Daci sculptaţi în miez de umbră
Au murmurat: Şi umbrele sunt vii!